Igienizarea profesională – secretul unui zâmbet sănătos

Dacă asociezi termenul ”igienizare profesională” cu vizitele bi-anuale la medicul stomatolog, ai dreptate. Igienizarea profesională presupune îndepărtarea tartrului și a plăcii bacteriene, precum și curățarea suprafeței dinților, a gingiei și a rădăcinilor dentare.

De ce ai nevoie de această procedură, ce presupune și la ce rezultate te poți așteptă? Discutăm în următoarele rânduri.

 

De ce avem nevoie de iginizare profesională?

 
Cariile dentare şi boala parodontală reprezintă la ora actuală cele mai frecvente boli infecţioase în întreaga lume. Iată ce trebuie să știi despre bolile parodontale și rolul igienizării profesionale în prevenirea acestora:

• Odată cu trecerea timpului, se formează spații între dinți și gingie
• Datorită stilului de viață și a rutinei orale precare, aceste spații de lărgesc, iar adâncimea lor poate indica începutul parodontozei. Igienizarea profesională este esențială pentru a urmări evoluția acestor spații, a interveni cu procedura de igienizare și a stabili un plan de prevenție
• Igienizările profesională sunt esențiale pentru a evita tratamente drastice și costisitoare pentru gingivită sau pierderea dinților

 

Ce este igienizarea profesională?

 
Igienizarea dentară presupune curățarea completă și în profunzime a suprafețelor dinților și gingiilor. În timp ce modul în care este efectuată igienizarea profesională poate varia de la un cabinet la altul, majoritatea medicilor stomatologi urmează 3 pași simpli atunci când efectuează acest tratament: detartrajul, airflow și periajul profesional.

Tipurile de igienizare profesională sunt:

• Detartrajul – se realizează prin intermediul aparatului cu ultrasunete. Acesta curăță suprafața dinților și igienizează foarte bine măselele de minte, la care se ajunge cu greu
• Periajul profesional – completează pachetul de igienizare dentară, oferindu-le dinților o curățare mult mai profundă decât ceea ce poți face acasă cu o periuță de dinți obișnuită
• Curățarea cu AirFlow – elimină placa și tartrul atât deasupra, cât și sub gingie și o mare parte a petelor cauzate de fumat și diferite alimente sau băuturi colorate

 

Care sunt avantajele igienizării profesionale?

 
Toate aceste lucruri minunate vin la pachet cu procedura de igienizare profesională:

• Îndepărtarea plăcii bacteriene și a tartrului de pe suprafața dinților
• Netezirea suprafeței dinților unde se adună bacterii
• Îndepărtarea bacteriei care contribuie la apariția gingivitei
• Oferi gingiilor o suprafață netedă pentru a se prinde la loc pe dinți, eliminând spațiile parodontale

 

Îngrijire dentară după igienizarea profesională

 
De reținut este că s-ar putea să întâmpini dureri ușoare, sensibilitate dentară sau și sângerări ușoare timp de câteva zile după efectuarea procedurii. Sunt două lucruri importante de care trebuie să ții cont:

Urmărește cum evoluează recuperarea după procedură. Dacă senzația de disconfort continuă timp de mai bine de o săptămână de la efectuarea procedurii, ia legătura cu medicul tău stomatolog. Acesta te va putea chema la un control sau îți va putea prescrie tratamente antibacteriene adiționale.

Bucură-te de efectele igienizării profesionale mai mult timp, urmând acești pași pentru un stil de viață mai sănătos și prevenirea problemelor dentare:

• Spală-te pe dinți de două ori pe zi folosind pastă de dinți cu fluor
• Curăță dinții zilnic, precum și spațiile dintre dinți și cele greu accesibile cu ață dentară sau un produs interdental
• Clătește gura folosind apă de gură special concepută pentru a preveni formarea plăcii dentare
• Redu alimentele lipicioase și optează pentru o dietă echilibrată, care include fructe și legume proaspete
• Evită tutunul
• Vizitează-ți medicul stomatolog de două ori pe an pentru igienizări profesională și controale de rutină

Menține-ți sănătatea orală și bucură-te de efectele unei igienizări profesionale mai mult timp, cu ajutorul unei igiene orale optime.