Albirea dentara este una dintre cele mai frecvente proceduri in stomatologia contemporană.
Provocarea de a schimba culoare dintelui a lansat numeroase paste de dinti si tehnici de albire externa a dintilor vitali, toate bazandu-se pe actiunea substantelor active precum peroxidul de hidrogen sau de carbamida, in diferite concentratii, care pot fi aplicate insa in mai multe moduri. Albirea dentara se poate face si pe dinti devitali cu perborat de sodiu.
Modificarile de culoare pot fi intrinseci, extrinseci sau combinate.
Modificarile intrinseci sunt atribuite modificarilor din structura dentinei si a smaltului, datorita expunerii la o concentratie crescuta de fluor, administrarea de tetraciclina in timpul copilariei, necroza pulpara, sau de cauza iatrogenica.
Modificarile de culoare extrinseci apar datorita fumatului si a alimentelor care contin tanin cum ar fi vinul rosu, cafea, ceai, etc.
Albirea dentara este un proces foarte complex si depinde de mai multi factori:
- pH-ul agentului de albire;
- metoda si grosimea stratului depus pe dinte sa actioneze;
- activarea;
- lungimea de unda a sursei luminoase;
- marimea dintelui;
- cat de mult se descompune substanta active in urma fotoactivarii.
Peroxidul de hidrogen 35% este o substanta activa capabila sa se descompuna in anioni de peroxide de hidrogen, molecule reactive de oxigen si radicali liberi responsabili pentru albire dentara, fiind necesar un mediu alcalin pentru producerea acestora, adica un pH de 9,5-10. Succesul tehnicii de albire depinde de capacitatea de penetrare sau difuzare a peroxidului in smalt si dentina.
Sunt descrise mai multe metode de albire:
- In cabinet: se foloseste o substanta activa intr-o concentratie mai mare (peroxid de H 35-50% + activare foto/peroxid de carbamida 35-40%), tehnica realizata de medic, cu rezultate imediate, dar instabile pe o perioada lunga de timp (6 luni);
- In sala de asteptare: supravegheta de medic; in care se foloseste o gutiera care contine o concentratie de peroxide de carbamida de 35-40% si care este mentinuta intre 30 de minute si 2 ore;
- Acasa: cu ajutorul unor gutiere, concentratia solutiei de peroxide de carbamida fiind intre 5-22% rezultatele se vad dupa minim 7 zile, dar nuanta obtinuta este mai stabila in timp;
- Gutiere prefabricate de producator.
Modul de actiune al peroxidului de hidrogen
Smaltul contine 0,6% substanta organica, iar peroxidul de hidrogen avand greutate moleculara mica penetreaza tesutul dur dentar marindu-i porozitatea si reducand cantitatea de substanta organica din matricea smaltului datorita procesului de oxidare. Adancimea porilor creati pe suprafata smaltului este direct proportionala cu concentratia agentului de albire. Acest proces de degradare a matricei extracelulare si oxidare a cromoforelor din smalt si dentina este reactia chimica pe care se bazeaza procesul de albire. Dupa demineralizarea initiala, proteinele sunt degenerate si se divid in mici peptide, iar in final se vor elimina din smaltul matur. Acesta este traseul prin care distrugerea acestor matrici permite peroxidul de hidrogen sa strabata intreaga grosime a stratului de smalt pana la jonctiunea amelo-dentinara. Agentul de albire (peroxidul de H) depaseste aceasta bariera si interactioneaza cu lantul lung si modificat coloristic al moleculelor cromofore, pigmentii si ionii din dentina, responsabili pentru aparitia petelor, reducand sau eliminand acesti pigmenti responsabili de modifcare coloristica a dintelui. Cromoforelele sunt descompuse in molecule mici, mai putin colorate si difuze. In urma degradarii matricei extracelulare, se vor pierde cristale de hidroxiapatita, cu modificarea cantitatii de calciu si fosfor.
Metode de accelerare a procesului de albire:
- Fotocataliza (lumina)
Se folosesc mai multe surse de activare precum, LED-ul , halogenul sau laserul pentru accelerarea procesului de albire prin descompunerea mai rapida a substantei active.
Fotocataliza este cea mai folosita metoda, dar si aceasta poate duce la cresterea temperaturii intrapulpare determinand expansiunea lichidului din tubii dentinari, cresterea permeabilitatii vascularitatii pulpare provocand hiperemie si durere.
Lumina accelereaza eliberarea radicalilor liberi, o parte din energie fiind transformata in caldura care va degrada moleculele responsabile pentu pete, dar vor fi si absorbite producand cresterea temperaturii.
- O crestere de 3,3 grade provoaca modificari histologice reversibile ale tesutului pulpar;
- > 5,5 grade pune in pericol vitalitatea dintelui;
- > 10 grade provoaca leziuni periodontale;
- >16 grade provoaca necroza dintelui.
Halogenul detemina cea mai inalta crestere a temperaturii pe cand lumina de tip LED si laser determina doar o usoara crestere a permeabilitatii vascularitatii pulpare;.
LED-ul: lumina albastra cu cea mai mare energie dintre toate sursele luminoase care stimuleaza moleculele de peroxide de hidrogen fara efect termic, permeabilitatea vasculara fiind afectata intr-o masura foarte mica (o cresterea a temperaturii intrapulpare de 0,11 grade).
Studiile efectuate in ultimii 20 de ani au demonstrat ca atunci cand substantele de albire pe baza de peroxid de hidrogen sunt utilizate corect sunt sigure si eficiente. Cel mai frecvent efect advers care poate apare este sensibilitatea dentara si iritatia gingivala, acestea sunt de obicei de intensitate scazuta spre moderata si tranzitorii. Pot apare si efecte adverse de o intensitate mai mare din cauza utilizarii incorecte si a abuzului produselor de albire.
Sensibilitatea dentara:
Senibilitatea dentara apare la inceputul tratamentului si persista o perioada de 2-3 zile, este tranzitorie si moderata. Sensibilitatea va atinge un varf in a 3-a zi, deoarece atunci se atinge nivelul maxim de saturatie al oxigenului in interiorul pulpei. Sensibilitatea dentara dispare de obicei dupa 4 zile dar au fost semnalate cazuri in care aceasta a existat si pana la 40 de zile.
Aparitia sensibilitati dentare poate fi influentata de varsta pacientului din cauza tubilor dentinari cu un diametru mai mare si a smaltului mai poros la pacientii mai tineri, de prezenta obturatiilor dentare vechii care nu mai sunt adaptate corect si astfel apare o cale mai rapida spre pulpa a iritantilor din substantele de albire. Se recomanda ca albirea dentara sa nu se faca persoanelor cu carii, cele care au dentina expusa, sau restaurati defectuoase. In uniunea europeana este intersiza albirea dentara persoanelor sub 18 ani.
Teorii:
- Terminatiile nervoare care penetreaza dentina si ajung la jonctiunea amelo-dentinara sunt stimulate mecanic;
- Odontoblastul actioneaza ca un receptor si trimite raspuns nervos;
- Teoria hidrodinamica: orice stimul care determina miscarea limfei stimuleaza terminatia nervoasa de la nivelul jonctiunii smalt-dentina prin complexul subodontoblastic. Se va forma dentina de reactie care va reduce treptat iritatia sau dentina peritubulara se va micsora lumenul canaliculilor.
Modificari la nivel pulpar:
– stratul de odontoblasti este redus sau dispare, unii prezentand vacuolizari si degenerari;
– predentina lipseste;
– celulele inflamatorii sunt prezente pe suprafata pulpara;
– procesul inflamator poate dura >15 zile, fiind prezenta vasodilatatia, hemoragia si trombi vasculari;
– dupa 14 zile de tratament, se observa dilatatrea vaselor de sange, edem, extravazarea hematiilor si inflitrat inflamator;
– procesul inflamator pulpar dispare dupa 29 de zile de la intreruperea/finalizarea tratamentului de albire, stratul de odontoblasti isi reia functia chiar daca nu au revenit la forma si marimea initiala, hemoragia si afecatarea vasculara dispare.
Sensibilitatea este redusa sau prevenita cu ajutorul agentilor desensibilizanti care contin nitrat de potasiu 3% si fluor 0,11%.
Medic rezident : Gorgoi Alexandra Roxana
Petrache Raluca
Comentarii recente