Anumite alimente pătează dinţii mai mult decât altele. Băuturile închise la culoare, cum ar fi cafeaua, băuturile tip cola, vinul roşu şi anumite ceaiuri, sunt în topul listei. Din fericire, nu trebuie neapărat să eliminaţi din dietă astfel de alimente sau băuturi, pentru a vă păstra dinţii albi.

 
Asiguraţi-vă doar că limitaţi consumul lor, clătiţi-vă gura cu multă apă, periaţi-vă dinţii şi folosiţi aţa dentară după ce le consumaţi.

 

Ceaiulceai
Are aceeaşi putere de a păta dinţii ca şi cafeaua. Asta din cauza taninurilor pe care le conţine şi pentru că, în general, ceaiul este consumat la temperaturi ridicate. Pentru a evita orice deteriorare a dinţilor, evitaţi ceaiurile de culoare închisă şi alegeţi-le pe cele de culoare verde, albă sau alte culori mai deschise.

Sfecla27
Sfecla conţine agenţi de colorare foarte puternici. Sfecla în formă lichidă pătează cel mai rău dinţii, din cauza concentraţiei de coloranţi naturali. Periaţi-vă dinţii la o oră de la consumul de sfeclă sau suc de sfeclă pentru ca, astfel, petele să nu aibă timp să se formeze.

Sucurile acidulate închise la culoare3
Sucurile de culoare închisă, inclusiv cele fără adaos de zahăr pot păta destul de serios dinţii din cauza culorii pe care o au. Temperatura de servire poate fi un alt factor care ar putea determina deteriorarea smalţului. Se recomandă sorbirea lor cu paiul şi consumul acestora maxim de 2 ori pe săptămână.

Temperaturile extreme (cald sau rece) cauzează contracţia dinţilor şi îi face mai poroşi şi mai uşor de pătat. În plus, acidul fosforic, acidul citric şi îndulcitorii din sucurile carbogazoase, închise la culoare, favorizează apariţia cariilor dentare.
Cafeauaimages (2)
Cafeaua, însă, este pe primul loc în topul băuturilor care pătează dinţii. Cu toate acestea, cafeaua are şi efecte benefice pentru organism. Puteţi bea o ceaşca de cafea în care să adaugaţi un pic de lapte, pentru a preveni pătarea dinţilor.

Sosul de soiasos-de-soia
Nu doar băuturile închise la culoare pot păta dinţii, ci şi aproape toate lichidele închise la culoare utilizate pentru a oferi aroma sau a colora produsele alimentare – cum ar fi sosul de soia.
Un aliment care poate păta hainele este posibil sa aibă acelaşi efect asupra smalţului, lucru valabil şi în cazul sosului de soia. De aceea este indicat să consumaţi cu moderaţie sosul de soia.

Coacăze, zmeura, mure şi afinele1333689274a1
Din păcate aceste fructe, care sunt recomandate pentru aportul lor de antioxidanţi şi vitamina C, conţin şi un colorant semi-permanent foarte puternic ce pătează dinţii. Coacăzele, zmeura, murele şi afinele pătează dinţii mai ales dacă sunt consumate sub formă de suc. O variantă practică ar fi să bei sucurile din aceste fructe cu un pai.

Vinul roşu646x404
Se ştie că strugurii negri pătează, iar dinţii nu fac excepţie. Din păcate, strugurii negri fermentaţi au un efect mult mai puternic, motiv pentru care se recomandă ca vinul roşu (considerat aliment) să fie consumat mai rar sau chiar evitat dacă ţinem la culoarea albă a dinţilor noştri.

Ciocolataciocolata
Din cauza conţinutului ridicat de cacao, ciocolata este un alt aliment care, în timp, va modifica nuanţa dinţilor sau îi va păta. Mai mult decât atât, ciocolata duce la carierea dinţilor din cauza cantităţii mari de zahăr pe care o conţine. O bucăţică de ciocolată nu a omorât încă pe nimeni, însă totul stă în consumul cu moderaţie.

Citriceledescărcare (1)
Fructele precum lămâia, portocala şi grapefruitul, dar şi sucurile acestora, conţin acizi care erodează smalţul dintelui, rezultând decolorarea dinţilor. Din păcate, nu se pot anula total daunele provocate de acizi. Este recomandat să limitaţi consumul acestor fructe la numai câteva pe săptămână.

Băuturi pentru sportive38sdoJ_36365
Alimentele şi băuturile acide pot duce, de asemenea, la decolorarea dinţilor. Cercetările recente constată că băuturile foarte acide – cum sunt cele pentru sportivi sau băuturile energizante – pot eroda smalţul dinţilor. Limitaţi aportul acestor băuturi atunci când faceţi sport. Apa poate fi o alegere mai bună – nu doar pentru dinţi.