Structura si Compozitia Smaltului Dentar

Tesuturile dure dentare opun o rezistenta la atacul cariogen, rezistenta variabila in functie de grupe de dinti, de diferite suprafete ale aceluiasi dinte si de individ. Mai mult, ea poate sa varieze in decursul vietii la acelasi individ. Aceasta variabilitate a rezistentei structurilor dentare este conditionata, pe de o parte, genetic si, pe de alta parte, de o serie de factori care actioneaza in timpul formarii structurilor dentare, in perioada de maturare preeruptiva si in perioada posteruptiva.

Formarea smaltului se face dupa un model subordonat genetic, astfel ca fiecarei prisme de smalt ii corespunde un ameloblast anume pozitionat, care prezinta, la polul dinspre dentina, o prelungire protoplasmatica (TOMES), ce reprezinta prematricea organica a smaltului.

Impregnarea substantei organice a smaltului cu saruri minerale se face treptat, printr-un proces fizico-chimic. Intr-un anumit moment al dezvoltarii intervine o descarcare brusca de apa si proteine cu o incarcare masiva de saruri minerale, cu transformarea cristalelor incipiente de octofosfat de calciu in cristale de fosfat de calciu – hidroxiapatita.

Acest proces de epitaxie este dependent de: activitatea enzimatica din ameloblast, de valoarea pH-ului, de temperatura, de presiune si de concentratia ionica. Astfel, cand nu sunt indeplinite toate aceste conditii, procesul poate sa fie perturbat, survenind intarzieri in fenomenul de hidroliza, cu aparitia de zone de octofosfat de calciu si carbonat de calciu, ce compromit calitatea smaltului, ambele cu o rezistenta mult scazuta la atacul acid.

Prezenta ionului de fluor creste viteza de hidrolizare si garanteaza, astfel, aparitia unui smalt de calitate. Compozitia smaltului adult: substante minerale 95%, apa 4%, matricea organica 1%. Matricea organica este formata, in principal dintr-o proteina asemanatoare keratinei si un mucopolizaharid (condroitinsulfatul). Matricea organica este repartizata sub forma de retea continua interprismatica si sub forma unor formatiuni particulare: “lamele”, “smocuri” si “fusuri”.

Substantele minerale sunt alcatuite din fosfati de calciu, constituiti sub forma de hidroxiapatita 90%, fluorapatita 3%, restul fiind carbonati, silicati. Apa smaltului este legata de moleculele proteice (aproximativ 97%), iar restul se gaseste libera in spatiile interprismatice.

Solubilizarea acida a smaltului este dependenta de legaturile fizico-chimice care se realizeaza intre matricea organica si componenta anorganica a smaltului. Se presupune ca unele fenomene, ce intervin in perioada de mineralizare, pot modifica legaturile de afinitate dintre matricea organica a smaltului si componenta anorganica cu influente negative asupra mineralizarii.

Astfel, depunerea, concentrarea si cristalizarea sarurilor minerale, precum si legaturile cu substanta organica a smaltului pot fi perturbate prin modificari ale mediului intern, cat si printr-un aport insuficient si/sau neproportional ale substantelor constitutive. Mineralizarea smaltului nu se termina odata cu eruptia dintilor, ea este completata in faza de maturatie a smaltului pe baza mineralelor din saliva.

Tulburarile metabolice produse de carentele vitaminice, alimentatie nerationala, tulburarile endocrine sau bolile infecto-contagioase ale mamei gravide sau ale copilului duc la perturbatii, cu consecinte negative asupra organului dentar in formare la fat sau asupra dezvoltarii si mineralizarii dintilor la copii.